Așa cum era de așteptat, liberalii giurgiuveni vor să demonstreze că, cel puțin la ultimele tururi de scrutin, nu a fost vorba despre simple întâmplări faptul că au avut cele mai bune scoruri, la nivel național. De aceea, cel puțin membrii organizației municipale Giurgiu au intrat determinați în campania electorală, iar acest lucru s-a văzut la întâlnirea recentă la care au participat președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, primarul municipiului, Adrian Anghelescu, precum și canidații PNL la alegerile parlamentare.
Despre această întâlnire, candidatul la Senatul României, Gabriela Horga, a precizat:
„Am discutat despre alegerile parlamentare și prezidențiale. Toți colegii sunt dornici să câștigăm împreună bătălia finală împotriva PSD.
Dincolo de competiția cu PSD, principala noastră datorie este față de oameni. Candidez la Senat din partea PNL Giurgiu și am fost implicată în demersurile în urma cărora echipa liberală a atras fonduri UE și naționale în valoare de un miliard de euro pentru dezvoltarea județului. Cu așa o echipă frumoasă, formată din profesioniști, sunt convinsă că vom câștiga și de data aceasta.
Referindu-se la secțiunea economico-financiară din programul de țară al liberalilor, Gabriela Horga spunea că PNL susține cota unică, păstrarea plafonului pentru microîntreprinderi și apără Pilonul II de pensii, banii cu care au contribuit 8,24 milioane de romani, care astăzi sunt angajați, pentru a avea în viitor venituri suplimentare la pensii.
Am blocat tentativele PSD de a-i suprataxa pe cei care muncesc mai mult prin impozit progresiv și de a fura și naționaliza pensiile private ale cetățenilor.
Atât programul de guvernare al PNL, cât și programul de țară prezentat de Nicolae Ciucă subliniază importanța libertății, în special libertatea economică, axându-se pe dreptul la prosperitate al fiecărei persoane și pe egalitatea stat-cetățean, a încheiat Gabriela Horga.
Prezent la întâlnirea liberalilor din municipiu, președintele filialei județene a PNL, Dan Motreanu, a declarat:
„PNL este singurul partid capabil să blocheze blatul PSD-AUR. M-am întâlnit cu colegii liberali din organizația municipală Giurgiu și am văzut că au intrat hotărâți în lupta electorală. Ei discută cu vecinii, rudele și prietenii despre doleanțele acestora și le prezintă proiectele finalizate de echipa liberală. Ne prezentăm în fața giurgiuvenilor cu o echipă puternică de candidați pentru Parlamentul României, formată din profesioniști în domeniile lor. În ultimii patru ani, echipa liberală din județul Giurgiu a obținut pentru județ fonduri europene și naționale în valoare de un miliard de euro. Colegii mei sunt conștienți că alegerile de acest an sunt cruciale pentru viitorul României, fiind prima dată după 20 de ani când alegerile prezidențiale și parlamentare au loc în același an.”, a încheiat Dan Motreanu.
CMF: 11240002