12.1 C
Giurgiu
sâmbătă,17 octombrie 2026
spot_img

La TOPORU, elevii au fost evacuați din cauza unui cutremur…

Peste 100 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Școala Gimnazială “Petre Adameșteanu” din localitatea Toporu. Activitățile au urmărit verificarea modului de gestionare a unei situații de urgență provocate de cutremur, în incinta instituției de învățământ. Totodată, s-a avut în vedere și instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în siguranță.

La auzul semnalelor acustice, elevii au reacționat imediat și s-au protejat de cutremur, sub bănci. Aceștia au așteptat un minut pentru a vedea dacă vor fi și replici ale seismului, iar apoi, însoțiți de profesori, au ieșit din sălile de clasă și s-au adunat în curtea școlii.

Elevii participanți au fost interesați și de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitățile fiind interactive. Ei au adresat întrebări referitoare la situațiile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate. Folosind un manechin, coordonatorul SMURD le-a arătat elevilor cum să le execute corect, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa.

Pe timpul acțiunilor, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniei naționale “Nu tremur la cutremur” și “Ai grijă la cea mai mare grijă, siguranța copilului tău”.

Sfaturi pentru elevi, în caz de cutremur:

Dacă vă aflați la școală:

  • adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
  • protejaţi-vă capul şi faţa;
  • nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
  • cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență
  • veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

  • adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;
  • staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

  • opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;
  • opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:

  1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;
  2. Păstraţi-vă calmul!;
  3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
  4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa dumneavoastră este mai importantă!
  5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa.
  6. Aşteptaţi intervenția pompierilor!

          Informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole