14 C
Giurgiu
vineri,14 martie 2025
spot_img

La Oinacu, 200 de copii au primit daruri din partea primarului Fabian ȚÎRCĂ (GALERIE FOTO)

Luni, 13 septembrie, clopoțelul a sunat pentru cei 215 copii care învață la grădinița și la Școala Gimnazială nr. 1 din Oinacu. Pe lângă emoția revederii cu învățătorii, profesorii sau colegii lor, toți au avut parte de o surpriză plăcută, pregătită de primarul comunei, Fabian Țîrcă: tot atâtea ghiozdane, de bună calitate, îi așteptau pe micuți pentru a le fi dăruite chiar de către primarul comunei.

„Am participat cu emoție la deschiderea anului școlar la Școala nr. 1 Oinacu, și mă gândesc cât de repede trece timpul, mai ales că acum câțiva ani eram și eu în locul lor. M-a bucurat faptul că am fost alături de cei care reprezintă viitorul comunității noastre, copiii și elevii din Oinacu. Începutul anului școlar este un moment de sărbătoare pentru toată lumea, și prima zi de școală înseamnă și prima surpriză pentru elevi: ghiozdane pentru toți cei 215 de elevi ai Școlii, precum și aprobarea de burse de merit pentru aproximativ 80 de copii din ciclul gimnazial. Nu ne vom opri aici, avem pregătite și alte surprize.

De la preluarea funcției de primar, cel mai important punct din lista mea este educația. Voi, elevii, sunteți prioritari, și voi face tot ce depinde de mine pentru ca voi să aveți parte de condiții civilizate de studiu, și cu această ocazie o asigur și pe doamna director Mădălina Oprișan de sprijin și de colaborare și pe viitor.

De asemenea, în parteneriatul nostru îmi doresc să îi atrag și pe părinți, pentru că cele trei celule (autoritatea publică locală, școala și familia) sunt cele care pun bazele unor viitori oameni ai comunei, cetățeni de nădejde.

Tuturor elevilor din comuna Oinacu le doresc acum, la început de an școlar, multă sănătate, putere de a învăța, și numai note bune! Iar cadrelor didactice le doresc putere și inspirație în a-i învăța pe cei mici, pentru a-i pregăti pentru viață!”, a declarat, la scurt timp de la finalizarea festivității deschiderii de an școlar, primarul Fabian Țîrcă.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole