26 C
Giurgiu
sâmbătă,13 iulie 2024
spot_img

Întâlnire la nivel înalt a deputatului PNL Giurgiu, Gabriela HORGA, cu diplomați români din Italia

Joi, 27 aprilie, deputatul PNL Giurgiu, Gabriela Horga, a participat, în calitate de reprezentant al Comisiei de Afaceri Europene din Camera Deputaților, împreună cu Ambasadorul României în Italia, Excelența Sa, doamna Gabriela Dancău, la o serie de întâlniri la nivel parlamentar și guvernamental în Italia.

Am avut o întâlnire cu Edmono Cirielli, viceministru al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale și o reuniune cu delegația Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Camerei Deputaților din Italia. Ne-am întâlnit, de asemenea, cu o veche prietenă a României, Loredana Teodorescu, director al Departamentului UE și Afaceri internaționale al Institutului Luigi Sturzo, dedicat cercetării în istorie, politologie, sociologie, economie sau în domeniul juridic, spunea parlamentarul liberal giurgiuvean.

În discuțiile cu oficialii italieni, eu am pus accentul pe componenta economică, inclusiv cu referire la balanța comercială echilibrată dintre țările noastre. În anul 2022, comerțul bilateral a atins un nou record istoric de 19,56 miliarde de euro, cifră care indică o creștere de peste 18% față de anul 2021. Exporturile românești în Italia au fost de 9,25 miliarde de euro. Importurile de produse italiene au atins nivelul de 10,31 miliarde euro, a mai precizat Gabriela Horga.

Italia este al doilea partener economic al României și se află pe locul 5 în ceea ce privește capitalul investit în țara noastă. 50.000 de firme din România au capital italienesc.

Cooperarea economică reprezintă o componentă extrem de importantă a relației noastre bilaterale, conectând țările noastre prin schimburi și contacte la nivelul antreprenorilor și lucrătorilor din cele două țări.

Totodată, comunitatea largă de români din Italia, dar și cea de italieni din România reprezintă un liant puternic între cele două societăți și consolidează la nivel socio-economic relația noastră bilaterală execelentă.

Multumesc Excelentei Sale, doamna Ambasador Gabriela Dancău, pentru nivelul de reprezentare și întreaga implicare și dedicare! a încheiat parlamentarul liberal giurgiuvean.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole