În contextul summitului Inițiativei celor Trei Mări, ce s-a derulat recent în România, au avut loc și o serie de întâlniri ale delegațiilor străine cu parlamentari și oficiali din România. Printre aceste întâlniri, se numără și cea cu delegația guvernului statului american Arizona, stat în care trăiesc peste 80.000 de români. La întâlnire a participat și deputatul PNL Giurgiu, Gabriela Horga, care afirma, la finalul întâlnirii:
„Am participat împreună cu colegii mei, deputații Sabin Sărmaș și Mara Calista, la o întâlnire cu o delegație a guvernului statului american Arizona. Membrii delegației au venit în România în vederea întăririi relațiilor bilaterale, inclusiv a celor comerciale. De remarcat că delegația vizitează doar două țări europene: Marea Britanie și România.În cazul României, își propun deschiderea unei reprezentanțe comerciale a statului Arizona în țara noastră și o serie de colaborări punctuale. Am avut o discuție introductivă, am abrodat subiecte din domeniul relațiilor comericale și IT”, a încheiat deputatul liberal giurgiuvean.