Nu mai este un secret că, în campania electorală, candidații PNL la funcțiile de parlamentari, fac exact același lucru pe care îl fac și în afara acesteia: discută cu cetățenii, luând „pulsul” direct de la sursă, cum s-ar spune. Fiecare dintre candidați le vorbește – așa cum procedează și Gabriela Horga, candidat la Senatul României – despre pregătirea lor, despre ce au făcut și, mai ales, despre ce pot face încă în Parlament. Dar, cel mai important lucru pe care l-au învățat liberalii în ultimii ani, este de a asculta ce spun cetățenii din teritoriu, care le sunt problemele ce trebuie rezolvate.
Candidez din partea PNL Giurgiu pentru Senatul României și am fost la Bolintin Deal, o comună ale cărei proiecte le-am sprijinit în permanență. Mă bucur de fiecare dată când văd comunități care se dezvoltă și cetățeni care beneficiază de această dezvoltare. O astfel de comunitate este și cea din Bolintin-Deal, condusă de 20 de ani de primarul Emilian Bănică, un edil care a câștigat anul acesta cel de-al șaselea mandat, afirma Gabriela Horga.
De asemenea, candidatul PNL Giurgiu la un loc de senator mai spune că, din Senatul României va continua să sprijine, așa cum a procedat și până acum, proiectele comunităților din Giurgiu și să promoveze proiecte de legi în domeniul economic și social, la fel ca în primul mandat. De altfel, un număr de 52 dintre proiectele pe care le-a inițiat în primul mandat de parlamentar au devenit legi în vigoare.
Apreciat pentru competența sa, Emilian Bănică a reușit, alături de echipa PNL, modernizarea străzilor, achiziția de microbuze electrice, extinderea rețelei de apă și canalizare, modernizarea sistemului de iluminat public.
588 de copii de la Școala Gimnazială „Banu Băleanu” din Bolintin Deal beneficiază de programul „Masă Sănătoasă”, Bolintin Deal fiind printre cele 30 de localități din județ care sunt incluse în acest program. Acum patru ani, nu era niciuna, după ani de zile de administrație PSD.
PNL Giurgiu este o echipă puternică, din care fac parte oameni care sunt determinați să continue dezvoltarea județului: președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, precum și deputatul Alexandru Andrei, alături de alți parlamentari de Giurgiu, 44 de primari dar și numeroși consilieri județeni și locali, a mai precizat candidatul liberal la Senatul României, Gabriela Horga.
CMF 11240002