Deși mulți dădeau ca inacceptabilă și irealizabilă ideea unui ferry-boat între Giurgiu și Ruse, iată că acesta este din ce în ce mai aproape de a deveni realitate.
După cum preciza vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu însărcinat cu această activitate, Cristian Anculescu, lucrările pentru realizarea proiectului sunt, din ce în ce mai aproape de realizare.
„Am participat astăzi, 26 ianuarie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu, la întâlnirea de lucru transfrontalieră privind deschiderea noului punct de frontieră Giurgiu-Ruse- Feribot. După eforturile susținute ale oficialităților de ambele părți ale frontierei, proiectul de defluidizare a traficului la frontieră începe să capete contur: investițiile sunt în derulare și termenul pentru deschiderea punctului de trecere -feribot, dacă totul decurge conform estimărilor, este 1 mai 2022. La întâlnire a participat dl. Anatoli Stanev- Prefectul Districtului Ruse, cât și viceguvernatorul Sinan Hebibov, dar și directorul executiv al Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva”, preciza vicepreședintele CJ Giurgiu, Cristian Anculescu.
Cu ani în urmă, la Giurgiu a mai funcționat serviciul de ferry-boat, în regie privată, însă, odată cu decesul lui Mucă, cel care „patrona” acest serviciu, atât punctul de plecare, cât și utilajul folosit, au devenit amintire și…paragină. Însă, grație conducerii Consiliului Județean Giurgiu, în colaborare cu Prefectura Ruse, Bulgaria, acest lucru va redeveni posibil, începând cu primele zile ale lunii mai 2022.