Marți, 20 aprilie, consilierul local al Pro România, Ion Dragomir, și-a înaintat demisia din Consiliul local, neprecizând, însă, motivele care l-au condus la acest demers. Mai mult, nici nu s-a uscat bine cerneala rezoluției pe cererea de demisie din Consiliul local a lui Dragomir, că informația a și răsuflat într-o anumită parte a presei. De altfel, cei care au transmis, „pe surse”, informația conform căreia din data de 20 aprilie Ion Dragomir nu mai este ales local au înaintat chiar ipoteza că ar urma ca acesta să preia funcția de președinte al organizației municipale a PSD, dar și că ar urma ca, peste trei ani și jumătate, să candideze la fotoliul de primar al municipiului!
În exclusivitate pentru evenimentgr.ro, Ion Dragomir a declarat:
„Nu am vrut să fie publică informația înainte de conferința de presă a PSD Giurgiu de vineri, 23 aprilie. Ce pot spune acum este că mi-am depus demisia la Primărie, și am văzut că imediat a apărut în media cu rezoluția primarului.
O „mânuță de ajutor” cred că a dat-o și Barbu (n.r. fostul primar al municipiului, Nicolae Barbu) care a zis mersi că a scăpat de mine. Am purtat discuții cu ceva timp în urmă cu el…Dacă la locale, cu mine alături, a luat 4400 de voturi, la parlamentare, fără mine, a luat 1460 de voturi. Eu am plecat imediat după locale de la Pro România, dar nu cu acte, și m-am îndreptat către PSD, nu ascund! A preferat să îl pună pe Damian viceprimar în loc să mă fi păstrat pe mine, dar explicația lui a fost că ce, el a pierdut iar eu să rămân pe poziție…eu am respectat cât am mai putut, dar nu s-a mai putut! Eu sunt, la bază, pesedist, dar asta a fost conjunctura atunci…
Cât despre candidatura la primărie, peste trei ani și jumătate, acest lucru încă nu este în plan. Deocamdată, vizez să câștig postul de președinte al PSD – organizația municipală, pentru că mulți din PSD nu îl mai înghit pe Măroiu… E prematur să mă gândesc la funcția de primar!
Pe data de 31 martie, la ultima ședință ordinară, doi colegi ai mei din Pro România au votat alături de PNL și de Vladu (n.r. Alexandru Vladu, singurul consilier local ALDE) să fie 12 voturi, să se concesioneze 100mp de teren în Piața Centrală, într-o zonă deja oarecum aglomerată, unde se vindea varză, lângă tomberoane. Acolo a cerut o familie pentru concesiune contra unei redevențe anuale de 420 de euro! În condițiile în care doar dacă puneai niște tarabe și închiriai, scoteai lejer din chirie 400 de euro lunar! Dar acolo sunt interese ale altora, familia cu pricina fiind doar de fațadă!
Ne trezim peste ceva timp după ce apare acolo o construcție permanentă că respectivul vrea să și cumpere, că Urbanismul i-a permis…
Al doilea proiect care a pus capac a fost dublarea chiriilor la Incubatorul de afaceri, în plină pandemie, când toată lumea este disperată că nu au posibilități, ei vin și dublează acele chirii…Dacă tot voiau să majoreze, să fi pus acolo, o sumă modică…dar nu să dubleze!” a încheiat – de acum – fostul consilier local PRO ROMÂNIA, Ion Dragomir.
Detalii despre incredibila afacere din plin centru al orașului, în zilele următoare, pe evenimentgr.ro!