Recent, invitat fiind în cadrul unei emisiuni tv, deputatul PSD Marian Mina se lansa într-o serie de acuzații la adresa președintelui CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, pe care îl acuza de „parti-prix” – uri vis-a-vis de împărțirea fondurilor pentru bugetele locale ale UAT-urilor din județ.
„Când văd că la împărțirea sumelor acum două săptămânii primarii PSD iau câte 200 de mii, iar primarii PNL câte 8 sau 9 milioane, nu voi fi niciodată de acord. De exemplu, comuna Gogoșari ia opt miliarde, iar comuna Ulmi, două miliarde. Primarul din Comana este călcat în picioare de toate deconcentratele din județ, el și firmele lui, doar pentru că a ieșit și a anunțat că va fi lângă PSD!”, declara, cu puțin timp în urmă, deputatul PSD Giurgiu, Marian Mina, acuzând, mai mult sau mai puțin direct, conducerea Consiliului Județean cu privire la faptul că bugetele pentru comune ar fi fost împărțite după alte criterii decât cele legate de nevoi și de proiecte.
Câteva zile mai târziu, în cadrul aceleiași emisiuni, președintele liberal al Consiliului Județean, Dumitru Beianu, preciza:
„Nu mă poate acuza dl Mina de faptul că aș avea vreo legătură cu programul deconcentratelor. La CJ cred că de mai bine de jumătate de an nu am mai vorbit cu vreun director de deconcentrate. Pe de altă parte, referitor la alocări, poate că sunt cumva… Alocarea sumelor are în vedere foarte multe criterii, sub nicio formă nu vom putea mulțumi pe toată lumea. Referitor la exemplele prezentate de dl Mina, nu mi se par cele mai inspirate. Gogoșariul, înainte de revoluție, o localitate înfloritoare, cu foarte multe locuințe, a rămas o comună cu multe terenuri virane și cu ulițe pe care stau câteva familii. Această comună are acum o rețea vastă de străzi, cu cel mai mic procent de străzi modernizate din județ. Alte comune, poate la fel de sărace (Stoenești – modernizată 100 la sută, Răsuceni cu circa 40 de procente), Gogoșari dacă are 20% din străzi modernizate. De abia acum s-a pus beton concasat, erau doar ulițe de pământ. Oamenii aceia pretind și ei condiții minime, iar despre Ulmi, de anul acesta aplicăm legea de repartizare a redevențelor din balastiere. Ori, după cum se știe, pe raza comunei sunt multe balastiere, astfel că 40% din redevență revine comunei, tot 40% către Consiliul Județean, pentru că circulă pe drumurile județene acele camioane, și 20% către bugetul de stat. Sunt niște argumente pe care le-aș fi explicat, dacă m-ar fi întrebat cineva!”
O altă acuzație la care a trebuit să răspundă președintele CJ Giurgiu era legată de faptul că, odată cu apariția în spațiul public a primarului din Comana, Aurel Enache, și cu „declarația sa de dragoste” către PSD, toate deconcentratele s-ar fi pus pe controale, iar președintele Dumitru Beianu ar fi făcut tot ce poate ca liceul din localitate să se desființeze, iar investițiile CNI (n.r. Compania Națională de Investiții) să fie oprite în localitate.
„Nu vreau să dezvolt, sunt acuzații…despre desființat, nu s-a pus problema, ci s-a discutat diminuarea cu o clasă, urmare a rezultatelor de la examenul de Bacalaureat. Eu nu lucrez cu CNI, noi nu avem decât niște investiții pe sănătate. Situațoia este general nemulțumitoare la nivel de CNI, sumele sunt mici, deci nu se pune problema că aș scoate lucrări de pe listă. CNI este compania care nu refuză, dar nici nu ajută prea mult.
De exemplu: pe CNI suntem cu extindere reabilitare secție Infecțioase plus lucrări de reabilitare Vadu Lat, unde vorbim despre un monument istoric. La Giurgiu, s-a scos la licitație, dar nu s-a prezentat nimeni, și CNI a înțeles că suma oferită era prea mică, și vom vedea ce se va întâmpla mai târziu. La toate llucrările, ritmul este foarte lent, peste tot, nu doar la Giurgiu!”, a mai declarat Dumitru Beianu.
Cât despre cel mai fierbinte subiect al momentului, schimbarea prefectului, despre care voci din PSD susțin că s-ar trage sfori ca președintele CJ Giurgiu să poată trece bugetul în maniera în care este expus pe site spre consultare publică, Dumitru Beianu a răspuns, scurt:
„Cu bugetul de anul viitor eu ce fac? Mai am încă trei ani de acum încolo de muncă… Nu am nimic de comentat, am promovat-o în 2008, ce s-a întâmplat după 2012 nu sunt în măsură să spun. Dar acum am de aprobat un buget și o să îl promovez în continuare, având aceeași manieră de construcție din anii anteriori, când dl Mina era președinte al CJ, iar doamna Stănculescu, director economic. Dacă își închipuie cineva că voi sta cu mâinile în sân și mi se va bloca un buget creionat pe aceleași criterii de anii trecuți, și nu o să am nicio reacție, vom vedea. Dar deocamdată consider că toți trebuie să acționăm și să apărăm interesele județului, care nu țin doar de funcționare. Activitatea cea mai consistentă nu este funcționarea, ci investițiile. Dacă atacăm bugetul, nu știu cine și-ar permite să condamne județul la subdezvoltare, pentru cine știe ce idei…”, a încheiat președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu.