Două autocisterne pentru transportul apei, cu o capacitate de 20.000 litri, au fost achiziționate de Consiliul Județean pentru structurile operative din cadrul ISU Giurgiu, prin intermediul unui proiect european. Recepția celor două autocisterne a avut loc, astăzi, la sediul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.
Prezent la recepția celor două autocisterne, vicepreședintele CJ Giurgiu, Cristian Anculescu, a precizat:
Acestea sunt dotate cu pompe de refulare a apei și reprezintă o sursă importantă de alimentare în cazul producerii unor incendii de amploare, la nivelul județului.
La rândul său, Nicoleta Beianu, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, preciza:
Autocisternele vor fi repartizate Detașamentelor de Pompieri Giurgiu și Bolintin Deal.
Achiziționarea acestora s-a realizat în cadrul proiectului „Parteneriate pentru prevenirea dezastrelor pentru o regiune sigură”, implementat de Consiliul Județean Giurgiu, în parteneriat cu filiala Giurgiu a Crucii Roșii, Crucea Roșie Bulgară, Universitatea „Angel Kancev” din Ruse și Clusterul de business și inovație din Ruse, ISU Giurgiu având calitatea de beneficiar final.
Prin intermediul aceluiași proiect, inspectoratul a mai primit o cameră cu braț telescopic pentru căutare-salvare, iar până în anul 2023, va mai primi două aparate de protecție respiratorie cu termoviziune integrată în mască.