22.8 C
Giurgiu
duminică,8 septembrie 2024
spot_img

DEZASTRU în comuna Toporu!

O plantație de arbori Paulownia a fost distrusă, aseară (26 august) într-un incendiu produs în localitatea Toporu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere. În sprijin a mai fost solicitat un echipaj de pompieri de la ISU Teleorman. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum.

Au ars aproximativ două hectare de plantație de copaci Paulownia și aproximativ șase hectare de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului vă recomandăm să:

  • nu aprindeţi ţigara dacă vă întindeți în pat pentru a vă odihni. Este foarte probabil să aţipiţi. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
  • folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc, dacă fumați într-o încăpere. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
  • stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră;
  • nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole