În jurul orelor 9,00, liderul tinerilor liberali giurgiuveni, Adrian Chiran, candidat, de asemenea, pe lista PNL Giurgiu pentru Consiliul Județean, a fost cel mai matinal tânăr ce și-a exercitat votul pentru alegerile locale și pentru cele europarlamentare.




Adrian Chiran a votat la aceeași secție de votare ca și primarul (și actual candidat la primăria municipiului Giurgiu) Adrian Anghelescu, cel cu care, de altfel, s-a și intersectat pe holul secției de votare.

La ieșirea din secția de votare, Adrian Chiran a declarat:
„Am votat astăzi pentru continuitate, pentru o administrație locală competentă, dar mai ales cu gândul la colegii mei de generație, tineri pe care îi îndemn să iasă la vot, să își exercite acest drept, pentru că astfel își pot face vocea auzită. Am votat pentru reprezentanți ai României în Parlamentul European care să ne facă cinste, care să conștientizeze că misiunea lor acolo este una extrem de importantă pentru țara noastră, în actualul context”.
Câteva minute mai târziu, însă la altă secție de vot (la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”), a fost prezent la vot candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, Toma Petcu.






La ieșire, Toma Petcu s-a intersectat cu Codruț Câinaru, candidatul USR la primăria municipiului Giurgiu, moment în care cei doi și-au urat succe reciproc.

Și candidatul liberal la președinția Consiliului Județean a spus pentru ce a votat:
Prin fața urnelor de vot a trecut și președintele OFL Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, actual vicepreședinte al CJ Giurgiu și candidat pe listele liberalilor pentru Consiliul Județean, aceasta declarând, după procesul de vot:
„Am votat pentru o Românie puternică în Europa, pentru ca vocea românilor să se audă mai bine în Uniunea Europeană.”
Și deputatul PNL Giurgiu, Alina Meclea, a votat în prima parte a zilei, la secția 45 din incinta Colegiului Național „Ion Maiorescu”.
