21.5 C
Giurgiu
marți,7 iulie 2026
spot_img

Dan MOTREANU, președintele PNL Giurgiu: „Am votat cu gândul la viitorul României și la locul nostru în Europa”

Liderul liberalilor giurgiuveni, europarlamentarul Dan Motreanu, este unul dintre politicienii giurgiuveni care astăzi, 4 mai, și-a exprimat opțiunea în ceea ce privește viitorul președinte al României.

După ce a ieșit de la urne, Dan Motreanu a declarat:

„Am votat cu gândul la viitorul României și la locul nostru în Europa. Avem nevoie de un președinte cu experiență, maturitate și convingeri ferme. Am votat candidatul care m-a convins că are capacitatea să reprezinte cu demnitate România în relațiile cu partenerii noștri din UE și NATO.

Am ales candidatul care a strâns în jurul său o majoritate parlamentară, esențială pentru realizarea oricărui proiect de țară.
Președintele României este șeful forțelor armate și conduce politica externă și am ales candidatul care a demonstrat că este hotărât să mențină România pe un traseu pro-european, fără a renunța la identitatea, valorile și tradițiile țării noastre.
Mă bucur că avem o prezență masivă la nivel național și că giurgiuvenii ies la vot în număr mare și îi îndemn pe cetățeni să voteze pentru viitorul lor.”, a încheiat liderul liberalilor giurgiuveni.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole