Simple acuzații nefondate, astfel se pot caracteriza afirmațiile adversarilor politici și ai anti-europenilor, la adresa liderilor politici din România. Conform datelor furnizate în cadrul întâlnirii avute cu mai mulți cetățeni din județele Giurgiu și Ilfov, a europarlamentarului Dan Motreanu, valoarea proiectelor atrase, până acum, de România, depășește 70 de miliarde de euro, în condițiile în care a contribuit la bugetul Uniunii cu 24 de miliarde de euro.
Apartenența la Uniunea Europeană le permite cetățenilor români să ducă o viață mai bună. Proiectele nu ne sunt făcute cadou, trebuie să luptăm pentru acestea. Am discutat despre aceste lucruri în cadrul unei întâlniri cu cetățeni din județele Giurgiu și Ilfov. Aceștia au vizat Parlamentul European la invitația mea, spunea europarlamentarul liberal giurgiuvean Dan Motreanu
De la aderare și până în prezent, fondurile europene pe care le-a absorbit România sunt de trei ori mai mari față de contribuția țării noastre la bugetul Uniunii Europene.
În ultimii trei ani, echipa liberală care conduce județul Giurgiu a obținut finanțări europene pentru proiecte în domenii cruciale precum infrastructură, sănătate sau educație, mai declara europarlamentarul PNL.
Despre proiectele atrase și finanțate, concret, la nivelul județului nostru, Dan Motreanu a declarat, în exclusivitate, pentru publicația noastră: