Mulți giurgiuveni o știu ca pe o jandarmeriță care știe să se impună…Și mai mulți, cei care au avut ocazia de a-i fi aproape în diferite etape ale vieții sale, o știu simplu: CARMEN sau…CARMENCITA! O fire sensibilă, ce se lasă descoperită doar de către cei care îi sunt apropiați…









Cu doar câteva zile înainte de Sfintele sărbători Pascale, am descoperit-o pe CARMEN LUNGU în micul ei atelier, un locșor în care se regăsește după turele de serviciu în slujba legii. Acolo, pictează și decorează pahare, sticle, dar confecționează, în același timp, decorațiuni specifice anumitor momente ale anului sau…ale vieții cuiva!
















Între două picturi pe un pahar (făcut la comandă, pentru un vânător înrăit), Carmen Lungu a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu, pe care îl redăm mai jos, integral…
Puțini știu faptu că jandarmerița cu mâini de aur are și o voce de aur. Cântă de plăcere, și și-a redescoperit pasiunea pentru notele muzicale după ani în care nu a mai cântat…Acum, are la activ un album: „Sunt zile-n care nu te văd”, cu piese de suflet, atât pentru ea, cât și pentru cei care ascultă. De altfel, despre piesa care dă titlul acestui album, îmi spunea, în particular, că abia după pierderea jumătății sale a descoperit adevăratul sens al versurilor…