Motto: Mai multe minciuni, ca în timpul războiului, în pescuit și în vânătoare, și în campanie electorală, nu se spun niciodată! – Otto von Bismarck
În cadrul celei mai recente conferințe de presă, pe lângă cascada de acuzații la adresa actualului primar, candidatul AUR pentru Primăria Giurgiu, Bogdan Bratu, a venit cu o serie de afirmații care, ulterior, s-au dovedit a fi doar MINCIUNI SFRUNTATE! Concret, acesta declara, cu subiect și predicat, faptul că, în urmă cu ceva ani, primarul Adrian Anghelescu i s-ar fi adresat prefectului de la acea vreme, Aneta Matei, cu solicitarea de a „degrada” Giurgiul, de la calitatea de „municipiu reședință de județ”, la cea de simplu „oraș”.
Contactată de publicația noastră, Aneta Matei a infirmat, clar, toate aceste declarații, spunând, simplu: „Niciodată nu mi-a pus aceasta problema primarul Anghelescu”.
La rândul său, primarul Adrian Anghelescu a declarat, pentru evenimentgr.ro:
„Nu este de actualitate, ci este vorba despre o declarație a mea din 2021, când i-am spus nu doamnei prefect, ci jurnaliștilor prezenți la conferința de presă că orașul nostru nu mai merită statutul de municipiu decât datorită numărului de locuitori. Locuitorii acestui oraș sunt bulversați, și pe bună dreptate. Au pretenții de bunăstare ca locuitorii oricărui alt municipiu, gen Alba Iulia, ca și număr, și nu înțeleg de ce noi nu suntem! Pentru că orice alți indicatori economici, antreprenoriat, buget consolidat, nicidecum nu au statut de municipiu! Dacă era ceva, o făceam de atunci! Dar nu aveam cum să încalc legile țării, nu a fost decât o declarație de presă, prin care trăgeam un semnal de alarmă, pentru că toți indicatorii nu ne făceau demni de statutul de municipiu reședință de județ!”, a încheiat primarul Adrian Anghelescu.