Mai mulți cetățeni ai comunei Greaca ne-au contactat recent, povestind cum haite de câini fără stăpân atacă, mai ales acum, în sezonul rece, animalele din gospodării. De foame, ucid ce prind: păsări, iezi, chiar și câinii altor oameni.
Există zvonul că aceste animale a căror singură vină este că au ajuns pe lume ar fi aduse și abandonate la marginea comunei, de unde, dezorientate, pornesc în căutarea hranei.
Unui bătrân de aproape 80 de ani i-au făcut praf câteva găini, omul văzându-se în imposibilitatea de a goni haita ce intrase în curtea lui.
Altui cetățean, aceiași câini fără adăpost, i-au sfâșiat un ied. Totul a culminat cu noaptea de duminică spre luni când tot o haită de câini a intrat în curtea unui alt locuitor al comunei Greaca, ucigându-i o căpriță, pe care cetățeanul respectiv o creștea de la o zi…

„Ne doare sufletul de animalele noastre, că noi cheltuim bani și timp cu ele… I-am spus domnului primar, dar nu ia nicio măsură. Ba, din contră, acei câini au ajuns să intre sau să se aciueze pe lângă Primărie…Ne e teamă pentru siguranța noastră, a copiilor…Mai ales după ce se lasă seara, atunci animalele devin mai agresive. Și oamenilor le e teamă să iasă din curte”, spuneau mai mulți cetățeni ai comunei.
Contactat telefonic, primarul comunei Greaca, Florentin Surduleasa, a precizat că oarece cunoștință despre câini care umblă liberi pe străzi ar avea, numai că…acei câini ar fi ai locuitorilor din comună!
„Le-am spus să și-i țină în curte, să își facă garduri, dar dacă ei nu vor să înțeleagă, nu am ce să le fac. Tot câinii lor fac rele, stricăciuni, și aruncă vina că ar fi câini fără stăpân. Acum, nu zic nu, or fi și câini aruncați pe la marginea comunei, dar dacă nu am prins pe nimeni până acum, nu pot să zic că așa e! Am camere de supraveghere la toate intrările în comună, dar nu am văzut așa ceva să se întâmple. Le-or da drumul la un kilometru de marginea comunei, pe câmp, eu de unde să știu că se întâmplă…?”, mai preciza primarul Surduleasa.
Până una-alta, pe principiul „prinde orbul, scoate-i ochii”, oamenii din localitate stau cu frica în sân și, în unele situații, își numără chiar și pagubele, întrebându-se, pe drept cuvânt, dacă, pentru a se lua o măsură, cât de mică, este nevoie să se întâmple vreo tragedie precum cea de acum câțiva ani, dintr-un parc din capitală, când un copil de patru ani, Ionuț, a fost sfâșiat de câinii fără stăpân din zonă, în timp ce se juca.
N.B. Imaginile ne-au fost trimise de locuitori ai comunei Greaca, sătui de haitele de câini ce le pun în pericol siguranța și viața, atât lor, cât și familiilor sau animalelor din curți.