Programul electoral al lui Nicolae Barbu, candidat PSD pentru primăria municipiului Giurgiu, este un izvor nesecat de minciuni electorale. Printre acestea, una menită să îi atragă de partea lui pe – mai ales – micii comercianți, cărora le promite, nici mai mult, nici mai puțin, decât „modificarea Regulamentului de aplicare a taxei de publicitate în sensul reducerii acesteia precum și al plății doar pentru reclama care indică denumirea firmei sau a tipului de spațiu comercial”. Mai mult, același Nicolae Barbu promite scutirea de taxe pentru reclamele la sediul social, dar și al celor iluminate, cu condiția ca acestea să funcționeze obligatoriu pe timpul nopții! De noaptea minții, nu alta!

Ce uită ei, Barbu și restul din echipa lui (care, apropo, devine tot mai subțire pe zi ce trece…!) au impus acea HCL în anul 2016, pentru ca mai apoi să nu o aplice niciodată. Mai mult, vine, după opt ani, și iese, cu două luni înainte de alegeri, cu promisiuni mincinoase și deșarte! Doar pentru a da vina pe actualul primar, liberalul Adrian Anghelescu.
Ceea ce, din nou, uită (sau se preface că uită) Barbu, este că primarul nu poate cere eliminarea aplicării acestei taxe, pentru că aici am vorbi despre trafic de influență! Și…e „pă penal”, domnule Barbu, dacă nu știați! A, am uitat! Dumneavoastră dădeați acum ceva timp lecții despre cum să jonglezi cu legea, să fii la limita dintre ilegalitate și legalitate…
Auzind, cine știe cum, că după alegeri, Anghelescu ar încerca să elimine această taxă, hop! Și Barbu, cu promisiunea și cu manipularea electoratului!
Dar, când toată ziua citești Machiavelli și Sun Tzu, din care nu te ferești să dai citate, uiți că mai există și un Cod Fiscal, din care ar trebui să dai mai des citate! Și mai uiți că tot ce e scris în acest Cod Fiscal, este OBLIGATORIU a fi aplicat atât de UAT-uri, cât și de contribuabili. Revenind la noua „găselniță” a lui Barbu, adică Taxa de publicitate, ea nu poate fi scoasă, pentru că în Codul Fiscal scrie că SE APLICĂ, nu că SE POATE APLICA!
Și, ca să-i împrospătăm memoria candidatului PSD la Primăria Municipiului Giurgiu, iată un citat (că tot îi plac atât de mult) din Codul Fiscal, art. 478:
„Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate
(1) Orice persoană care utilizează un panou, un afişaj sau o structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, cu excepţia celei care intră sub incidenţa art. 477, datorează plata taxei anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, în raza căreia/căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă. La nivelul municipiului Bucureşti, această taxă revine bugetului local al sectorului în raza căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă.
(2) Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
a) în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 32 lei, inclusiv;
b) în cazul oricărui altui panou, afişaj sau oricărei altei structuri de afişaj pentru reclamă şi publicitate, suma este de până la 23 lei, inclusiv.
(3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afişează în scop de reclamă şi publicitate.
(4) Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate, datorată aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(5) Persoanele care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate sunt obligate să depună o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data amplasării structurii de afişaj.”
În concluzie, disperarea din PSD Giurgiu începe, ușor, să ia forma unor minciuni sfruntate, a dezinformării și a manipulării. Dar, așa a făcut mai mereu în această campanie electorală, Nicolae Barbu: a spus doar lucruri trăznite!
