-1.2 C
Giurgiu
miercuri,12 februarie 2025
spot_img

Adrian ANGHELESCU, primarul municipiului Giurgiu: „PSD, în loc să se documenteze, preferă să manipuleze, ca de fiecare dată!”

Este deja de notorietate scandalul iscat de deșeurile lăsate netransportate de către operatorul local de salubritate, ROSAL, aflat în imposibilitate de transportare a gunoiului la groapa de la Frătești, gestionată de ECOSUD. Insistențele conducerii liberale a municipiului, precum și a parlamentarilor PNL Giurgiu, dar mai ales ale președintelui PNL Giurgiu, Dan Motreanu, au dus ca sâmbătă, 22 aprilie, situația să fie, totuși, deblocată.

Referindu-se la acest aspect, primarul municipiului, Adrian Anghelescu, declara:

„La cererea mea, bazându-mă pe sprijinul total al echipei PNL, domnul președinte Dan Motreanu, a stat ieri, la București, timp de trei ore, de vorbă cu avocații grupului ECOSUD, pentru a-i face să înțeleagă situația financiară dezastruoasă de la fosta administrație PSD, reprezentată de domnul Barbu, care a lăsat neplătiți operatorii de salubritate: Financiar Urban, Girexim și Rosal. Vorbim despre datorii de peste 70 mld. lei vechi, sumă pe care am achitat-o în 2021, în mandatul meu, tot cu ajutorul echipei PNL Giurgiu.

PSD, în loc să se documenteze, preferă să manipuleze, ca de fiecare dată!

Dacă aveți timpul necesar, domnilor și doamna deputat Dinu (pulpila domnului Bădălău), vă prezint un scurt istoric ce nu vă face cinste și pe care, ori l-ați uitat, ori vă deziceți de el:
contractul cu ECOSUD (groapa de gunoi), a fost semnat în mandatul domnului Mustățea – acum reeșapat de PSD, și a început să funcționeze mai târziu, în 2017. Domnul președinte CJ de la acea vreme(2017), Marian Mina, nu a știut să gestioneze colaborarea cu ECOSUD, fapt care a generat întârzieri la plăți și procese în instanță. Domnul Barbu, fostul primar, a complicat situația folosindu-se de o eroare de redactare a unei hotărâri CJ din timpul mandatului d-lui Vasile Mustățea, astfel încât, nu a plătit cu anii datoria pentru colectarea deșeurilor și, de aici, întârzieri, restanțe uriașe, trezindu-ne în epilogul de astăzi.

Actualmente, în ceea ce ne privește pe noi, Primăria Giurgiu, ne respectăm contractul cu operatorul de salubritate ROSAL, contract preluat de pe timpul administrației PSD-N. Barbu. Operatorul ROSAL are un contract comercial obligatoriu prin lege cu firma ECOSUD, care administrează groapa de gunoi de la Frătești. Practic, Primăria, respectiv giurgiuvenii, nu au nicio vină în litigiul dintre ROSAL și ECOSUD! Suntem doar victimele unor lacune legislative care nu prevăd situații de urgență nici până în ziua de astăzi, cu toate că, aveau motive de amendare a legii, și amintesc doar câteva: sectorul 1 București, municipiul Baia Mare, Târgu Mureș, Craiova și multe altele.
Datoria mea, ca primar, este să trec Giurgiu de toate crizele cu care municipiul nu s-a mai confruntat până acum. Nu putem uita pandemia, criza energetică, majorarea prețurilor sau criza refugiaților, situații extraordinare pentru care am găsit soluții de fiecare dată.

Și de această dată, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vă promit că vom trece și de criza deșeurilor!
Doamne ajută tuturor!
, a precizat edilul municipiului Giurgiu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole