UPDATE. Poliția giurgiuveană a transmis, cu puțin timp în urmă, un punct de vedere cu privire la evenimentul de la Daia.
La data de 14 octombrie, a.c., în jurul orei 7.00, pe D.N. 5, în afara localității Daia, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule.
În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 53 și 64 de ani, care au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DN5, în afara localității Daia. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre Giurgiu, fiind implicate o autoutilitară și un microbuz de transport persoane.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, patru SAJ și poliția.

Echipajele medicale au preluat trei pasagere din microbuz și pe șoferul acestuia. Persoanele, cu vârste cuprinse între 53 și 64 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
