Borna de început a drumului spre Uniunea Europeană a fost pusă la 9 mai 1950. În acea zi, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, într-un discurs celebru, a vorbit despre nevoia unei noi forme de cooperare între țările Europei, care să nu mai permită niciodată un alt război între națiunile continentului nostru.
Ceea ce a început ca o Comunitate Europeană a Oțelului și Cărbunelui s-a desăvârșit în timp. Viziunea părinților fondatori ai Uniunii Europene a fost îmbrățișată de marii lideri politici din țările occidentale, iar visul a devenit realitate.
După căderea comunismului, calea către această construcție politică, economică și socială de mare anvergură s-a deschis și pentru noi, cei din estul Europei. În momente diferite, cu probleme specifice fiecăreia după anii de prizonierat comunist, unele țări din această parte a Europei, printre care și țara noastră, au devenit parte a acestei comunități. Iar porțile integrării au rămas deschise.
A fost un efort mare, guvernele de după 2000 – iar guvernul condus de Adrian Năstase merită o mențiune specială, indiferent de ce ar spune oricine – au muncit mult pentru a împlini acest deziderat al românilor.
Nu a fost ușor, am venit apăsați de trecut. Nicio tranziție nu e simplă și nici azi nu e totul ușor. Dar apartenența noastră la UE ne-a făcut să scurtăm etape. Și din foarte multe puncte de vedere și în foarte multe domenii, le-am scurtat.
Din 2007, suntem membri cu drepturi depline ai acestei impresionante construcții. Și nu oricum: valorile noastre, istoria, arta sau cultura împlinesc familia europeană și o consolidează. Acestea, toate, sunt românești, au fost și vor rămâne ale noastre, dar azi întregim cu ele un continent.
La mulți ani!
