Pe un frig pătrunzător, și sub lapovița și ploaia ce au căzut necontenit, câteva sute de giurgiuveni (majoritatea copii) au asistat la parada militară din centrul orașului, prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României – 1 Decembrie.

























Manifestările oficiale au debutat cu depunerile de coroane la Mausoleul Eroilor aflat în incinta Bisericii „Înălțarea Domnului ” (Eroilor) din municipiu. Pe rând, au depus coroane de flori reprezentanți ai Primăriei municipiului Giurgiu, ai Consiliului Județean Giurgiu, Prefecturii, ai partidelor politice parlamentare, cadrelor militare (active sau în rezervă), ai unităților Ministerului de Interne. Nu au lipsit nici invitații din orașul de peste Dunăre, reprezentanții Prefecturii și Primăriei Ruse, care, la rândul lor, au depus coroane și buchete de flori la Mausoleul Eroilor.


















După aceea, toată atenția s-a mutat pe Bulevardul București, în imediata apropiere a Primăriei Municipiului Giurgiu. Timp de aproape o oră, sutele de giurgiuveni de toate vârstele au putut vedea pe viu tehnica din dotarea polițiștilor, a jandarmeriei, a poliției de frontieră sau a reprezentanților ISU.

































A urmat tradiționalul drapel de peste 50 de metri lungime, purtat de elevi și cadre didactice ale grădinițelor, școlilor și liceelor din municipiu.












De departe, atracția a fost reprezentată de cele două trăsuri trase de cai venite din comuna Oinacu, aflată la circa șapte kilometri de municipiu, dar și „bătrânele doamne” pe patru roți, cinci autovehicule de epocă, inclusiv o mașină ce a aparținut Miliției înainte de 1989.









Prima parte a zilei s-a încheiat cu o masă populară, cu fasole, vin fiert și sarmale, pofta bună fiind întreținută de artiști ai Centrului Cultural Local „Ion Vinea” și ai Centrului pentru Promovarea și Păstrarea Tradițiilor Populare Giurgiu.


