20.8 C
Giurgiu
miercuri,10 august 2022

Buy now

Cât de mult îi pasă reprezentantului PSD al rromilor din CJ de coetnicii săi? Fix…DELOC!!

Deși păreau a fi fără prea mari dispute în ședința ordinară a Consiliului Județean Giurgiu pentru luna iunie, câteva proiecte au ridicat discuții aprinse. Și nu, nu din partea cuiva care ar fi putut, cumva, să fie avizat în subiectele respective, ci tocmai din partea unui ales județean care recunoștea, cu subiect și predicat, că el nu se pricepe la aceste aspecte…Dar întreabă!

Printre proiectele suplimentare ale ordinii de zi a ședinței de joi, 30 iunie, s-a aflat și proiectul de hotărâre privind aprobarea inițierii negocierilor pentru contractarea unui credit intern în valoare de până la 9.000.000 lei. Împrumutul este necesar, conform documentației atașate proiectului de hotărâre, pentru acoperirea sumelor necesare cofinanțării sau, după caz, acoperirea cheltuielilor neeligibile pentru realizarea lucrărilor pe trei tronsoane ale unor drumuri județene după cum urmează:DJ 401 A – Palanca-Stoenești; DJ 404 limita de județ Dâmbovița – Drăgăneasca Florești; DJ 601 Bolintin Deal – Bolintin Vale – Malu Spart.

Tocmai asupra acestui ultim tronson de drum vrem să ne aplecăm astăzi, și anume asupra DJ 601.

În Bolintin Vale, DJ 601 trece printr-o zonă intens populată de cetățeni de etnie rromă. De 20 de ani oamenii aceia așteaptă să se facă ceva în privința acestui drum. Președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, a ințiat un proiect încă din mandatul său anterior, adică din anul 2012, însă, din rațiuni greu de explicat sau înțeles, proiectul a fost blocat după ce Beianu a plecat din CJ. Doar că, odată cu revenirea sa la conducerea CJ, același Dumitru Beianu a reluat activitățile necesare oferirii unei infrastructuri rutiere civilizate acelor oameni.

Culmea culmilor, însa, s-a petrecut ieri, 30 iunie, în ședința ordinară a CJ Giurgiu, când tocmai un proclamat apărător al drepturilor rromilor a votat împotriva unui proiect care oferea infrastructura rutieră modernă unei importante comunități de rromi din județ. Că o fi fost „orden” de partid, să se respingă tot, că o fi uitat că în acea zonă locuiește o importantă comunitate de etnici minoritari, sau pentru că s-o fi dezis, într-un fel sau altul, de aceștia, Napoleon Mihăiță Grigore (consilier PSD Giurgiu, lider al Alianței Rromilor Pro Europa), a ridicat mâna, alături de alți colegi de partid, împotriva acestui proiect.

Proiectul a trecut însa nu mulțumită PSD, cel puțin nu mulțumită tuturor consilierilor PSD deoarece este de menționat că unul dintre consilierii județeni ai PSD (Daniela Bardan) a votat rațional, dar nu cel care ar fi avut interesul de a sprijini comunitatea rromă ale cărei drepturi pretinde că le apără: NU Napoleon Mihăiță Grigore. Că doar…îi PaSă De rromii lui, nu?

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

22,878FaniÎmi place
3,430CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -

Latest Articles