22.6 C
Giurgiu
vineri,29 martie 2024
spot_img

Dan MOTREANU, prim vicepreședinte PNL: „Susținem menținerea cotei unice de impozitare și respingem orice taxe și impozite noi!”

Așa cum au precizat în mai multe situații, liberalii, ca parte a coaliției de guvernare, susțin menținerea cotei unice de impozitare, acest aspect fiind, de altfel, solicitat și de mediul de afaceri român. De asemenea, în paralel, aceștia resping suprataxarea companiilor și introducerea oricărui fel de taxe și impozite noi.

Recent, prim vicepreședintele PNL, giurgiuveanul Dan Motreanu, venea cu o serie de precizări cu privire la acest aspect:

Susținem menținerea cotei unice de impozitare, respingem suprataxarea companiilor și orice fel de taxe și impozite noi. Vom discuta în coaliție un set de excepții pentru ajustare fiscală, însă doar în conformitate cu Planul Național de Redresare și Reziliență. Am luat aceste decizii în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL. Vrem ca România să aibă o politică de încurajare a investițiilor, bazată pe un sistem fiscal predictibil. Sprijinirea mediului privat înseamnă dezvoltarea României și protejarea locurilor de muncă. De altfel, am văzut, zilele trecute, că mediul de afaceri sprijină politica fiscală a PNL. PNL sprijină atât mediul de afaceri, cât și cetățenii vulnerabili. 60% din fondurile alocate prin programul ”Sprijin pentru România” sunt destinate investițiilor și mediului de afaceri. 96 de miliarde de euro sunt alocate pentru dezvoltare și avem misiunea de a direcționa acești bani spre domeniile cheie, în mod inteligent, spunea Dan Motreanu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole