Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene. Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Redescoperită permanent, reinvestită cu semnificații, ia a stârnit întotdeauna fascinație. Nu întâmplător, Henri Matisse a reprodus ia în cunoscuta pictură „La blouse roumaine”, iar Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion au surprins frumusețea și varietatea cămășii populare feminine în tablourile lor. Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine”, fiind preluată cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din 48 de ţări.
Și la Giurgiu vineri, 24 iunie, aproape 300 de locuitori ai municipiului și județului, îmbrăcați în straie populare (ii tradiționale sau modele mai moderne) au defilat, începând cu ora 9,30, pe traseul cuprins între Primăria Municipiului și Parcul Alei.
După sosirea participanților, parcul s-a transformat într-un veritabil muzeu în aer liber, în timp ce mai mulți micuți talentați și-au încercat norocul la atelierul de picturi tradiționale.
Voia bună, tinerețea și atmosfera de sărbătoare au umplut, timp de aproape două ore, zona Parcului Alei, artiștii Centrului Cultural Local „Ion Vinea” și ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Costumului Tradițional Giurgiu au întreținut atmosfera. Mai mult, cei prezenți s-au prins într-una dintre cele mai mari hore din istorie, acesta urmând să devină, cel mai probabil, un record înregistrat la Guiness Book.