De un an, de când liberalul Dumitru Beianu a preluat conducerea Consiliului Județean Giurgiu, județul nostru se luptă cu efectele pandemiei de COVID 19, ca să nu mai amintim faptul că, la preluarea mandatului, ne aflam în plină pandemie. De atunci, liberalii nu au încetat să se preocupe de situația sistemului sanitar din județ, toate eforturile și fondurile disponibile ajungând la sănătatea din județ.
Despre acestea a vorbit, de curând, și deputatul liberal giurgiuvean Gabriela Horga, în cadrul unei discuții purtate cu reprezentanții evenimentgr.ro:
„Din cauza lipsei de investiții în cei patru ani din perioada conducerii PSD, administrația PNL a preluat o infrastructură de sănătate învechită. Iar giurgiuvenii știu asta. Știu și văd că în timp ce noi căutăm soluții să trecem peste pandemie, ei, în mod ipocrit și vinovați pentru lipsa investițiilor din trecut, împraștie minciuni, denigrează, au încurajat la nerespectarea măsurilor de protecție și nu au susținut cu nimic campania de vaccinare, ba din contră, au făcut un joc dublu. Colegii mei din Consiliul Județean s-au ocupat atât de urgențele care vizează combaterea epidemiei cât și de refacerea instructurii, obligatorie pentru a garanta dreptul la sănătate pentru locuitorii județului”, spunea Gabriela Horga.
Concret, aceasta a enumerat câteva dintre realizările conducerii liberale a județului în ceea ce privește sistemul sanitar giurgiuvean în plină pandemie de COVID 19: la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, a fost înființată o a doua linie de gardă cu specialitatea Boli Infecțioase; au fost închiriate de către Consiliul Județean Giurgiu 30 de containere, fiind astfel suplimentat numărul de locuri pentru pacienții diagnosticați cu virusul Sars-Cov-2, cu 60 de unități, toate containerele fiind dotate cu echipamentul necesar pacienților care au nevoie de oxigen. Încă de la preluarea mandatului, Dumitru Beianu a început demersurile pentru achiziționarea unui număr suplimentar de detectoare de oxigen solicitate de Spitalul Județean Giurgiu; președintele Consiliului Județean a urgentat atragerea fonduri europene prin proiectul accesat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare – Axa Prioritară 9 în valoare de 11.064.542,07 de lei, pentru creșterea gradului de performanță a serviciilor medicale în contextul crizei sanitare generate de virusul SARS-Cov-2.
Referindu-se la acest ultim aspect, deputatul liberal Gabriela Horga a reamintit, pentru cârcotași, în cifre exacte, cum au arătat achizițiile Consiliului Județean în această perioadă: 200.000 de măști medicale chirurgicale; 25.000 de măști FFP2; 25.000 de măști FFP3; 15.000 de scuturi de față, de unică folosință; 50.000 de ochelari de protecție; 50.000 de halate chirurgicale; 20 de concentratoare de oxigen.
„Din bugetul propriu, au fost realizate lucrări de modernizare în cadrul secției de oftalmologie prin amenajarea unei săli de operații dotate cu aparatura necesară intervențiilor de specialitate, amenajarea și dotarea cu aparatură performantă a unui laborator de analize medicale la standarde europene, dar și a unui laborator COVID. Tot din bugetul propriu, a fost achiziționată pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru o ambulanță de tip A2 în valoare de 290 895 de lei, necesitate urgentă pentru serviciile medicale preventive, curative și de recuperare pentru pacienții cronici cu boli pulmonare”, mai preciza deputatul Gabriela Horga.
Nu au lipsit nici o serie de parteneriate, menite să ușureze trecerea prin boală a celor deja infectați, dar și prevenția pentru ca un număr cât mai mic de giurgiuveni să aibă de suferit de pe urma pandemiei. Astfel, a fost încheiat un parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Giurgiu, realizând astfel proiectul “Caravana medicală mobilă la nivelul județului Giurgiu”, cu finanțare nerambursabilă. Programul vizează îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate pentru grupurile vulnerabile, inclusiv rromii. Obiectivul proiectului este prevenirea bolilor netransmisibile precum bolile cardiovasculare, diabetul, dar și a bolilor infecțioase de tip hepatită, Covid-19, prin asigurarea accesului la asistență medicală pe perioada de implementare a proiectului pentru un grup țintă de 700 de persoane și îmbunătățirea serviciilor de sănătate în comunitățile vulnerabile prin achiziția și dotarea a două caravane mobile.
Conform celor precizate de deputatul liberal Gabriela Horga, perioada de un an de zile de guvernare liberală se va concretiza, în perioada următoare, într-o serie de proiecte și programe importante pentru sănătatea giurgiuvenilor.
„În perioada imediat următoare, vor beneficia de investiții importante toate structurile existente în domeniul sănătații din județul Giurgiu: Spitalul Județean de Urgență Giurgiu: construcție secții complet noi, de Oncologie, Cardiologie și Îngrijiri Paliative, toate pe un nou amplasament al spitalului și finanțate din PNRR; Spitalul Județean de Urgență Giurgiu: reabilitare și extindere corpuri principale de clădire, construcție Secție Infecțioase, consolidare și reabilitare Secție Exterioară Vadu Lat, finanțate prin CNI și construcție ambulatoriu de specialitate, finanțat prin Interreg; Spitalul Orășenesc Bolintin Vale: reabilitare și extindere pavilioane existente și construcție “Centru pentru tratarea afecțiunilor oncologice”; Reabilitare, extindere si modernizare Secția Boli Infecțioase si Compartiment HIV, construcție P+2;Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru: construcție corp principal pentru bolnavi; reabilitare și modernizare corpuri C2, C6, C7, extindere și supraetajare parțială corp C5 și amenajare incinta Secția Exterioară de Psihiatrie Vadu Lat”, spunea Gabriela Horga.
Toate acestea, atât realizările unui an, cât și proiectele viitoare, ce se vor realiza în perioada imediat următoare, au fost posibile într-un an de mandat în plină pandemie de Covid 19, sub guvernare locală liberală.
.