19.8 C
Giurgiu
duminică,13 octombrie 2024
spot_img

Burse sociale versus burse de merit: politicienii social-democrați se încurcă în cei doi termeni!

Recent, social-democrații giurgiuveni, prin vocea eternei purtătoare de cuvânt Elena Dinu, cea pricepută la toate, postau, pe rețelele de socializare, un mesaj menit să inducă spaima în rândul elevilor, beneficiari, până de curând, de diverse forme de susținere, sub forma BURSELOR. Mai exact, aceasta inducea ideea că, peste noapte, s-ar fi schimbat criteriile generale de acordare a burselor elevilor, conform declarațiilor sale. Mai exact, susține Elena Dinu, a fost modificată media necesară elevilor pentru a obține bursa de merit de la 8,50, la 9,50! Să ne fie cu iertare, doamna deputat, dar unde vorbim despre merit, performanță, la mediile de 8,50, sau ceva mai mari? O adevărată performanță în învățământ vorbim la medii trecute, cu adevărat, de 9,50.Aceia sunt, de fapt, adevărații copii merituoși. Cum încurajați dumneavoastră, social-democrații, plus valoarea în educație? Reducând, constant, nivelul mediilor? Cum îi încurajați pe elevii români – și implicit giurgiuveni – să aibă rezultate excelente la învățătură, pentru a obține aceste tipuri de burse? În caz contrar, ne vom trezi cu persoane cu o educație mediocră, ce beneficiază de burse de „performanță”, care, de fapt, nu le merită. Chiar, în opinia dvs nu ar fi bine ca și cei care obțin medii de șase sau chiar cinci să obțină aceste burse????

Mai mult, colegi ai dvs, dna deputat PSD Elena Cristina Dinu, nu fac diferența între bursele sociale (acordate elevilor ce provin din familii sau zone defavorizate) și bursele de merit, plângându-le acestora de milă că vor rămâne fără burse! Mai exact, și dumneavoastră susțineți această idee, promovând faptul că „sistemul de învățământ a avut de suferit din pricina pandemiei, veniturile românilor sunt afectate de creșterile uriașe ale prețurilor și chiar nu era momnetul pentru o astfel de măsură. (…) îi demoralizați și îi demotivați pe elevi!”. Cum poate fi cineva demotivat, în momentul în care se ridică, puțin, ștacheta??Ar trebui ca și la competițiile sportive (fie-ne iertată asocierea) niciun alt atlet să nu tindă către o performanță cât mai bună pentru că, nu-i așa, nu ar avea de ce să o facă…Forul internațional de profil sau forul olimpic ar trebui să fie obligat să îi dea o medalie, poate chiar de aur! Cel puțin, noi, personal, așa vedem situația!

Mai mult, la scurt timp de la afirmațiile apărute în mediul on-line, reprezentanți ai Ministerului Educației au ieșit cu o serie de lămurir, sperând că vor fi ultimele pentru pesediștii însetați de imagine:

Bursele de performanță și de merit stimulează competiția și învățarea și sunt destinate celor mai buni elevi. Pentru toți ceilalți există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale și bursa Bani de liceu.

  • Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/luna bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?
  • Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA fondului de burse?
  • Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?

Mai mult, aceiași reprezentanți precizau, pentru evenimentgr.ro, faptul că la acest moment sunt disponibili 500 milioane euro pentru măsuri integrate de combatere abandon școlar, și că cel puțin 2500 scoli care vor beneficia de granturi de maxim 200.000 euro, iar primele 750 de școli vor trebui să contracteze sumele până în luna martie. Fondurile sunt asigurate prin PNRR, dintre acestea fiind și trei școli din județul nostru: Școala Gimnazială „Nicolae Crevedia” (com. Crevedia Mare), Școala Gimnazială nr. 1 Gostinari (com. Gostinari) și Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Călugăreni.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole