
În cadrul ședinței s-au bucurat și de prezența Secretarului general al Partidului Național Liberal și fost președinte al PNL Giurgiu, Dan Motreanu, care a transmis un mesaj de susținere pentru tinerii liberali și pentru generația tânără implicată în viața publică. Prin participarea sa, acesta a demonstrat încă o dată că este constant alături de tineri și de inițiativele care contribuie la formarea noilor lideri.

Cu această ocazie, Iarina Ciobanu a transmis și un mesaj despre obiectivele sale în noua funcție:
„Îmi doresc ca CEL România să devină o voce reală a elevilor din întreaga țară, un spațiu în care tinerii să își poată exprima ideile, problemele și aspirațiile. Vom lucra pentru a dezvolta proiecte care să îi implice activ pe elevi în viața comunității și pentru a construi o generație de tineri responsabili și implicați. Îi mulțumesc lui Toma Petcu și Adrian Chiran pentru susținere și sprijin, precum și întregii organizații PNL și TNL Giurgiu pentru încrederea și sprijinul constant.”
