Nemulțumiți de faptul că vor fi nevoiți să plătească, de acum, pentru gunoiul pe care îl produc, reprezentanții mai multor societăți comerciale de pe raza municipiului anunță faptul că joi, 30 octombrie, în intervalul orar 13,30 – 15,00, vor protesta în fața Primăriei Municipiului Giurgiu.
Conform informării transmise de către organizatori, la protest sunt așteptate să participe circa 100 de persoane (pe surse, se pare că va fi vorba despre angajați ai agenților economici nemulțumiți, oameni care sunt plătiți cu salariul minim pe economie și care, pentru a-și păstra locul de muncă, ar face orice li se cere).
„Scopul adunării publice îl constituie manifestarea PROTESTULUI în legătura cu HCL 174/175 din 04.08.2025 ce afectează persoanele juridice din Giurgiu”, se anunță în adresa înaintată de protestatari.
Lista organizatorilor cuprinde nume relativ cunoscute în mediul angajatorilor din municipiu: Cărățeanu Andrei Claudiu, proprietar al unui centru medical în municipiu, precum și Dan Cristian Balint (ginerele fostului primar Nicolae Barbu, pretendent la un eventual viitor mandat de primar al municipiului, cu sprijinul, bineînțeles, al socrului său!).
Vom reveni, în perioada următoare, cu detalii legate de scandalul momentului pe plan local.
