21.5 C
Giurgiu
marți,7 iulie 2026
spot_img

Gabriela HORGA, senator PNL Giurgiu, a votat la Oinacu

Senatorul PNL Giiurgiu, Gabriela Horga, a votat, în turul doi al alegerilor prezidențiale, în comuna Oinacu, alături de președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu. Mesajul său, postat la ieșirea de la urne, a fost unul pro-european, pentru continuarea dezvoltării și pentru un viitor democratic pentru fiecare dintre noi.

Am votat astăzi la Oinacu pentru rămânerea României pe calea europeană, pentru dezvoltarea țării noastre, pentru un viitor în care să trăim într-o țară democratică.
Am votat cu gândul la ce înseamnă onestitatea, normalitatea, decența.
Am ales un om care cred că ne poate reprezenta cu onoare, credibil, recunoscut și apreciat la nivel european și internațional, pentru că el va fi chipul României în fața lumii întregi, un chip cu care nu trebuie să ne rușinăm.

Vreau o țară în care vocea fiecăruia contează, în care seriozitatea și respectarea legii sunt la loc de cinste.

Am spus un NU hotărât pentru schemele de marketing, agresivitate și lipsă de soluții. Am respins ura și învrăjbirea și drumul spre Est.

Fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva și de a contribui la bunăstarea comunității și a țării noastre.
VotâND ne arătăm valorile, prioritățile și direcția în care vrem să meargă societatea.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole