Un zvon aruncat în spațiul public de contracandidații liberalilor era cel legat de faptul că, de anul viitor, ne vom lua adio de la proiectele din fonduri UE. Numai că, așa cum ne-am obișnuit, acestea sunt doar „gogorițe” de campanie, menite să slăbească încrederea românilor în formațiunea politică ce a făcut ca, în ultima perioadă, să beneficiem de cele mai importante fonduri europene. De altfel, președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, în cadrul unei postări pe contul său de socializare, declara că formațiunea politică pe care o reprezintă asigură cofinanțarea proiectelor din fonduri UE și excluderea acestor cheltuieli din calculul deficitului bugetar.
M-am implicat pentru acest proiect, în calitate de europarlamentar, iar echipa PNL Giurgiu va obține votul Parlamentului României pentru asigurarea fondurilor, declara Dan Motreanu.
De altfel, conform afirmațiilor europarlamentarului liberal giurgiuvean, începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public.
Această măsură, adoptată în aprilie 2024, a fost prioritară pentru mine personal, pentru PNL și pentru PPE în Parlamentul European. Aceasta va permite României să investească în proiecte europene esențiale pentru dezvoltarea țării, fără a afecta respectarea pragurilor UE de deficit bugetar și de datorie publică.
Am solicitat această măsură din anul 2023, atât în cadrul unei rezoluții a Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), adoptată în plenul Parlamentului European și pentru care am fost responsabil din partea Grupului Partidului Popular European, cât și printr-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Măsura face parte din Pactul de Stabilitate și Creștere revizuit, mai spunea Dan Motreanu.
În opinia liderului liberal giurgiuvean, apartenența PNL la Grupul PPE permite promovarea prioritățile României pe agenda UE.
Primul proiect pe care Maria Gabriela Horga, candidat la Senat din partea PNL Giurgiu, îl va propune în noul Legislativ va viza înființarea unui fond de cofinanțare de la bugetul de stat pentru primarii care atrag fonduri europene. Există în România numeroși primari dedicați comunităților, capabili să atragă fonduri UE, dar nu întotdeauna există și capacitatea de cofinanțare, a încheiat Dan Motreanu.
